Investiții pe bandă rulantă în sistemul de sănătate dâmbovițean! Corneliu Ștefan (CJD) vine cu o nou

Consiliul Județean Dâmbovița va investi încă o dată în domeniul sănătății. Contractul pentru reabilitarea energetică a clădirii Spitalului de Boli Infecțioase a fost semnat astăzi, a declarat președintele Corneliu Ștefan. Investiția va costa 18 milioane de lei și va dura 18 luni, dintre care 3 luni pentru proiectare și 15 luni pentru execuție.

„Începem săptămâna cu o nouă veste bună! În această dimineață, am semnat contractul de proiectare și execuție pentru ,,Creșterea eficienței energetice la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște – Clădire Boli Infecțioase Târgoviște”. Astfel, 2 corpuri, C1 și C3, vor fi reabilitate energetic în perioada următoare„, arată liderul CJD

Potrivit lui Corneliu Ștefan, vor fi executate lucrări pentru creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea nivelului de confort al pacienților și al cadrelor medicale, reducerea poluării, a consumului de energie și implicit a facturilor și nu în ultimul rând, pentru conformarea la normele actuale de siguranță la incendiu.

„Valoarea contractului este de peste 18.000.000 lei, iar durata de implementare este 18 de luni, dintre care 3 vor fi pentru proiectare și 15 luni pentru execuția propriu-zisă.

Așadar, sunt cele mai mari investiții făcute în ultimii ani în sistemul de sănătate din Dâmbovița. Și pregătim și alte proiecte pentru că, așa cum am mai spus, Consiliul Județean Dâmbovița își dorește și va face tot ce îi va sta în putință ca dâmbovițenii să aibă condiții cât mai bune în spitalele din județ!„, a conchis Corneliu Ștefan

În urmă cu câteva zile, Corneliu Ștefan a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, pentru a vedea modul în care decurg lucrările de reabilitare și modernizare ale celor două clădiri, respectiv Secția de Tratamente Recuperatorii și Pavilionul Administrativ.

Valoarea întregului proiect este de 10.500.000 lei, fonduri nerambursabile, obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Prin această investiție, vor avea un plus de confort cei care vin la tratament, dar și personalul, care își va desfășura activitatea în condiții mai bune.

Mai exact, Secția de Tratamente Recuperatorii, cu o suprafață construită desfășurată de 3.091 mp și Pavilionul Administrativ, cu o suprafață construită desfășurată de 877 mp, vor beneficia de următoarele lucrări:

– Reabilitare termică;

– Instalarea, reabilitarea și modernizarea sistemelor de încălzire;

– Reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat;

– Îmbunătățirea sistemelor de climatizare și ventilare pentru asigurarea unei mai bune calități a aerului din interior;

– Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu.

De asemenea, se vor amenaja și 2 stații electrice de reîncărcare a automobilelor electrice.

Investiții pe bandă rulantă în sistemul de sănătate dâmbovițean! Corneliu Ștefan (CJD) vine cu o nouă veste bună: Valoarea contractului este de peste 18 milioane de lei

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

PRIMA EDIȚIE A EVENIMENTULUI „CALEA LUMINII ”, LA GURA ȘUȚII

Consiliul Județean Dâmbovița își mută temporar sediul.  Clădirea Palatului Administrativ va intra în reabilitare

Calea Luminii, emoție și rugăciune în inima Târgoviștei

Cu o echipă nouă la conducere, Universitatea Valahia devine tot mai atractivă pentru tinerii din Dâmbovița și nu numai

Moreni: A început modernizarea infrastructurii de utilități! Investiție de peste 8,6 milioane lei pentru rețelele de apă și canalizare

„Calea Luminii” – Eveniment de suflet în Târgoviște, joi seară

PRIMA EDIȚIE A EVENIMENTULUI „CALEA LUMINII ” LA GURA ȘUȚII

Controale DSVSA Dâmbovița: Amenzi de peste 400.000 lei și activități suspendate în sectorul produselor nonanimale

Șeful ITM Dâmbovița, Marius Lixandru, dă startul campaniei de verificare a șantierelor din Dâmbovița: Muncă corectă și siguranță pe primul loc!

Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Centrul Județean de Excelență Dâmbovița susțin performanța elevilor dâmbovițeni calificați la etapa națională a Olimpiadelor de Fizică și Chimie

26 de fabrici de reciclare vor fi construite în România, cu finanțare din PNRR, în urma aprobării dosarelor de către AFM

Avocatul Liviu Vasilescu și-a depus candidatura pentru funcția de primar al comunei Gura Ocniței

Programul Fabrici de reciclare, finanțat din PNRR, intră în linie dreaptă! Florin Bănică: Construim un viitor sustenabil prin investiții în reciclare

Accident violent la Priseaca! O persoană a ajuns la spital

Aprilie cu gust de iarnă: Ninsori, brumă și îngheț în aproape toată țara