Liceul care va avea parte de o transformare importantă! Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, anunță noi investiții în valoare de peste 32 de milioane de lei!
Liceul Teoretic ''Ion Heliade Rădulescu'' din Târgoviște vă avea parte de ample lucrări de reabilitare și modernizare. Edilul Daniel Cristian Stan anunță că în perioada următoare, în această unitate de învățământ, se vor desfășura lucrări în valoare de peste 32 de milioane de lei.
''Investiții în valoare de peste 32.000.000 lei la Liceul Teoretic ''Ion Heliade Rădulescu'' din Târgoviște! Un prim proiect, finanțat din fonduri europene și în valoare de 4.600.000 lei, include în principal anveloparea clădirii, modernizarea sistemului de încălzire și implementarea energiei regenerabile prin panouri fotovoltaice și iluminat LED.
În paralel, celalalt corp al liceului va beneficia de un proiect de consolidare seismică și renovare energetică în valoare de 27.700.000 lei, finanțat prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic. Sunt primele investiții importante din istoria acestei unități de învățământ!'', a transmis edilul