Corneliu Ștefan (PSD): Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, România are, în adevăratul sens al cuvân

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, România are, în adevăratul sens al cuvântului, un Program de țară în care se regăsesc toți românii, a transmis președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Potrivit liderului PSD și CJD, Marcel Ciolacu va fi președintele de care România are nevoie.

„Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, România are, în adevăratul sens al cuvântului, un Program de Țară în care se regăsesc toți românii!

Ieri, Marcel Ciolacu le-a vorbit românilor, tuturor românilor, despre respect, decență, unitate și colaborare, concepte de care România a fost privată de către președinții de dreapta.

A fost depășită bariera politică și s-a vorbit despre România!

Despre salarii mai bune pentru cei care muncesc, despre școli și spitale moderne, despre pensii pentru părinții și bunicii noștri din care aceștia să poată trăi decent.

Programul de țară al lui Marcel Ciolacu este despre construirea unei țări care aparține fiecărui român!

Ca prim-ministru, a lucrat cu toată lumea, indiferent de partid, înțelegând că treaba sa este aceea de a uni oamenii când situația este grea, nu de a-i dezbina. Ca premier, a gestionat situații complicate fără să-și piardă busola morală.

A dovedit deja că poate să miște lucrurile în direcția bună, chiar și când situația părea imposibilă. Și nu e vorba doar de cifre și statistici aici - e vorba de o viață mai bună pentru fiecare român.

Marcel Ciolacu va fi președintele de care România are nevoie. Iar eu îl susțin pentru că România va deveni țara pe care românii o merită'', a transmis Corneliu Ștefan

Corneliu Ștefan (PSD): Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, România are, în adevăratul sens al cuvântului, un Program de țară în care se regăsesc toți românii!

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, România are, în adevăratul sens al cuvântului, un Program de țară în care se regăsesc toți românii, a transmis președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Potrivit liderului PSD și CJD, Marcel Ciolacu va fi președintele de care România are nevoie.

„Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, România are, în adevăratul sens al cuvântului, un Program de Țară în care se regăsesc toți românii!

Ieri, Marcel Ciolacu le-a vorbit românilor, tuturor românilor, despre respect, decență, unitate și colaborare, concepte de care România a fost privată de către președinții de dreapta.

A fost depășită bariera politică și s-a vorbit despre România!

Despre salarii mai bune pentru cei care muncesc, despre școli și spitale moderne, despre pensii pentru părinții și bunicii noștri din care aceștia să poată trăi decent.

Programul de țară al lui Marcel Ciolacu este despre construirea unei țări care aparține fiecărui român!

Ca prim-ministru, a lucrat cu toată lumea, indiferent de partid, înțelegând că treaba sa este aceea de a uni oamenii când situația este grea, nu de a-i dezbina. Ca premier, a gestionat situații complicate fără să-și piardă busola morală.

A dovedit deja că poate să miște lucrurile în direcția bună, chiar și când situația părea imposibilă. Și nu e vorba doar de cifre și statistici aici - e vorba de o viață mai bună pentru fiecare român.

Marcel Ciolacu va fi președintele de care România are nevoie. Iar eu îl susțin pentru că România va deveni țara pe care românii o merită'', a transmis Corneliu Ștefan

manzara.ro
Booking.com

Ultimele stiri

Concursul „Chindia – Performanță și inovație STEM la Universitatea „Valahia” din Târgoviște”

Municipiul Târgoviște se transformă: Investiții record pentru mobilitate și mediu

Investiții strategice pentru viitorul Târgoviștei: Transport verde, energie solară și locuințe eficiente energetic

Titu face pași verzi spre viitor! Un nou sistem de colectare a textilelor, pentru un oraș mai curat și mai responsabil

Festival de tradiție și modernitate: „Zilele Județului Dâmbovița” revin în forță

Noi liste cu dosare aprobate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice au fost publicate pe site-ul AFM

Instabilitate meteo în toată țara: vine un val de furtuni și frig neașteptat

Poliția din Dâmbovița intensifică controalele pentru siguranța rutieră:  Radare instalate pe drumurile importante din județ

Aninoasa sărbătorește iubirea care dăinuie – Primăria premiază cuplurile longevive de Ziua Familiei

PEŞTERA IALOMIŢEI TRECE LA PROGRAMUL DE VARĂ DIN 1 MAI 2025

Târgoviște: Lucrări nocturne pentru refacerea marcajelor rutiere și îmbunătățirea siguranței în trafic

Consiliul Județean Dâmbovița susține proiectele comunității! Corneliu Ștefan a semnat 29 de contracte de finanțare nerambursabilă, destinate asociațiilor și ONG-urilor locale

Acțiune amplificată a Poliției Dâmbovița: Radare pe principalele drumuri pentru Siguranța Rutieră

Accident rutier violent produs pe raza comunei Băleni! Un motociclist a ajuns la spital

Gura Foii investește în viitor verde: un nou parc fotovoltaic pentru alimentarea clădirilor publice